Prima ediție după pandemia de COVID-19 a tradiționalei competiții de baschet Cupa „Sportsin” se va desfășura marți, 5 decembrie, la Sala Sporturilor „Victoria”. Dacă celelalte XI ediții au fost dedicate sexului frumos, acum a venit rândul liceenilor să se întreacă sub panouri, urmând a intra pe dreptunghiul magic elevi nelegitimați de la: Liceul „Adam Müller Guttenbrunn” Arad, Liceul „J.G. Tajovsky” Nădlac, Liceul „Gheorghe Lazăr” Pecica și Liceul de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad.
Întrecerea este organizată de către Clubul Sportiv Sportsin Arad (președinte Călin Moga) – care va oferi medalii și trofee primelor trei clasate -, Liceul de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad (director prof. ing. Steliana Băișanu) și Inspectoratul Șolar Județean Arad (inspector de specialitate prof. Rodica Lucian), iar parteneri ai evenimentului sunt Direcția Județeană de Sport Arad și Crucea Roșie Arad.
„Am considerat că, în amintirea vremurilor în care baschetul masculin era fruntea în România, prin campioana West Petrom, ar fi oportună o întrecere dedicată liceenilor care nu sunt legitimați la cluburile de profil din Arad. Bineînțeles, ne bucurăm că am reușit să reînodăm firul după pandemie și în anii următori vom încerca să atragem cât mai mulți concurenți, totul din dragoste pentru sport și mișcare, pentru un viitor cât mai sănătos al generațiilor care vor veni”, a declarat Călin Moga, președintele CS Sportsin.
Prima ediție a Cupei „Sportsin” a revenit, în 2009, fetelor din ciclul gimnazial de la Colegiul Naţional „D. Ţichindeal”, în 2019 campioană fiind Șc. Gim. Țipar. În primăvara lui 2020 totul era pregătit pentru ediția a XII, însă cu doar trei zile înainte de startul competiției, toată țara a intrat în lockdown.
Leave a Reply